vineri, 28 noiembrie 2014

Superb log sau SuperBlog?

Pentru a nu se suprapune cu campania electorală pentru alegerile prezidențiale, dorindu-și să-și păstreze imaginea imaculată, candidatul SuperBlog își anunță candidatura. Pentru ce? Contează mai puțin, important e că va câștiga. Cum de unde știu? Pentru că eu mă ocup de campania sa.

M-am mai ocupat de campanii electorale și în trecut, însă candidații nu aveau o imagine suficient de bună pentru a câștiga scrutinul respectiv. SuperBlog este diferit. Are vechime pe piața de blogging și este recunoscut în blogosferă ca fiind un concurs serios în care participanții se distrează, cunosc oameni și, cel mai important, câștigă premii frumoase.


Inițial am vrut să fiu partener media, însă am stat strâmb și am judecat drept, ajungând la concluzia că pot face mai mult pentru această competiție din postura de blogger partener. La urma urmei, eu sunt blogger, nu media. La ce prostii se difuzează la televizor mi-e și rușine să fiu asociat cu mass-media.
Revenind la candidatul nostru, vă pot spune că nu are rost să așteptați promisiuni electorale. Singurele povești sunt în timpul competiției, nu înaintea sa. De două ori pe an, primăvara și fix înainte să cadă zăpada, SuperBlog pune creativitatea la încercare oricui dorește să-și testeze limitele imaginației și tastaturii.

SuperBlog a evoluat de-a lungul vremii de la o competiție cu probe majoritar tehnice la una cu probe din mai multe domenii, astfel încât să scoată în evidență talentul creativ al oricui dorește să se avânte în această aventură blogosferică. Indiferent de subiectele care te pasionează, sigur vei găsi cel puțin o probă în competiție care să atingă măcar tangențial una dintre pasiunile tale, făcând astfel din scris o plăcere.

Românii știu românește dar nu știu să se exprime. Cam la fel ca-n bancul cu asemănarea dintre un câine și un inginer. În cadrul SuperBlog, prin varietatea probelor, prin prezența termenelor limită bine stabilite și respectate, dar și prin intermediul premiilor motivante, ești încurajat să îți construiești o exprimare din care să înțeleagă și lumea ceva. Altfel, degeaba ai blog.

Cred că asta ar fi diferența dintre un blog și un SuperBlog. Cel din urmă chiar are ceva de spus.


Articol scris în încheierea SuperBlog2014.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu