duminică, 28 aprilie 2013

Parc si cocalari


Ieri, fiind o vreme de vară, am zis să fac puțină mișcare și am ieșit la o plimbare prin parc. Pe jos, că așa au vrut persoanele cu care am ieșit.

Alegerea parcului în care să mă plimb nu e foarte grea, având în vedere că stau foarte aproape de Herăstrău (cam 25 minute de mers pe jos). Plus că e un parc frumos, mare, în care dacă dai o tură completă ți-ai făcut necesarul de mișcare pe ziua respectivă.

Încă nu s-a deschis sezonul de plimbări cu bărcuțe / hidrobiciclete / alte chestii pe apă. Așa că ne-am plimbat doar pe aleile umbrite și pline de alte persoane dornice să ia aer, după o săptămână petrecută între patru pereți.


După ce am traversat insula trandafirilor (partea aceea a parcului cu statuile capetelor fondatorilor UE), liniștea a început să dispară. Pe măsură ce avansam, mai mult dispărea.Ulterior am văzut și cauza.
Niște maneliști aveau un fel de mini-tobe (nu știu exact denumirea) și poluau fonic parcul. Bineîțeles că pițipoancele stăteau în jurul lor, în extaz, că doar nu vezi în fiecare zi o persoană atât de lipsită de bun simț și de cei șapte ani de-acasă.  Și mergând mai departe, gândindu-mă că o să scap de idiotul chinuit de talent, care se plictisise la el în șatră și venise să perturbe liniștea cetățenilor dornici să se aerisească, dau peste încă unul. 

La o distanță destul de mică, însă suficient de departe să nu se acopere unul pe celălalt (probabil nici ei nu se suportă), al doilea cocalar bătea în chestia aia pe ritmurile ce i se propagau în capu-i sec precum se propagaga liniștea în parc înainte de apariția lor. Singurul lucru care mi-l inspira respectivul zgomot era dorința de a vedea cum sună respectivul instrument de percuție în momentul în care este lovit cu capul respectivului. Dorință pe care mi-am reprimato, nefiind una din zilele acelea în care am chef de făcut dreptate.

Sunt eu prea învechit sau e corect să vreau liniște în parc? Sau cel mult sunete de voie bună și râsete...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu