marți, 5 iulie 2011

BAC 2011

După cum probabil ați aflat deja până acum din toate sursele media, la BAC anul acesta s-au dat note pe bune,  a fost cea mai mică rată de promovabilitate din istorie. (nu e nicio problemă, în ritmul acesta, în câțiva ani oricum nu se va mai ști istorie.)
Nu am abordat subiectul rezultatelor până acum pentru că, pe lângă faptul că era unul hiper-mediatizat, părerile referitoare la vinovatul/ții pentru această catastrofă sunt împărțite și nu am vrut să se arunce cu oo în blogul meu.
Acum pot spune că se observă în sfârșit că generațiile sunt din ce în ce mai bune... încă nu știm la ce anume sunt mai bune,  dar stați liniștiți, cercetătorii fac studii în permanență și sunt convins că vor găsi ceva (speranța moare ultima, nu?).
În altă ordine de idei, vreau să le spun cititorilor care nu au luat BACul (dacă există astfel de persoane) că nu e nicio grabă în promovarea acestuia întrucât nici cu facultate nu găsești un loc de muncă decent.
Știu că am pus multe alineate în acest articol dar încerc să mă adaptez noii generații și să-l fac (pe el, pe articol) mai ușor de citit pentru ei. (membrii noii degenerații). Oricum îi chinuie Emil cu articole cât operele lui Caragiale.
Mai jos aveți reacția domnului lu' Hitler la aflarea rezultatelor.


Felicitări celor care au reușit să scape de Furia lui Funeriu (știu că suna mai bine Funia lui Funeriu, dar nu avea legătură cu contextul).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu