miercuri, 31 mai 2017

Cinefil - Wonder Woman

În această săptămână, cei de la DCEU revin în prim-planul cinematografiei aducându-ne povestea frumoasei Wonder Woman (Femeia Fantastică), un personaj care și-a făcut apariția în Batman vs Superman, anul trecut.

Wonder Woman este, așa cum ne-au obișnuit cei de la DCEU, un film de prezentare a personajului. Avem astfel prezentată, destul de detaliat, viața Dianei Prince (Wonder Woman), lucru care pregătește spectatorul pentru viitorul Justice League, explicând în același timp cine este și de unde a apărut femeia care a luptat alături de Batman.

Cu frumoasa Gal Gadot în rolul Dianei și cu Chris Pine în rol secundar, Wonder Woman reușește să devină, din punctul meu de vedere, cel mai reușit film DCEU de până acum. Personajele sunt bine conturate și prezentate, astfel încât până și spectatorii care nu sunt familiali cu universul să poată trăi aventurile alături de Femeia Fantastică.

Înainte de a deveni Femeia Fantastică, Diana era prințesa amazoanelor, trăind alături de celelalte amazoane pe insula legendară Temyscira. Însă atunci când în paradisul lor apare un bărbat care le povestește despre războiul care se întâmplă în lume, ea decide că este datoria ei să salveze omenirea. Însă lucrurile nu sunt niciodată așa de simple pe cât par.

Alături de Gadot, din distribuția internațională a peliculei au mai făcut parte Chris Pine (filmele „Star Trek”), Robin Wright („Fata cu un dragon tatuat”, serialul Netflix „Culisele puterii”), Danny Huston („Înfruntarea titanilor”, „X-Men de la Origini: Wolverine”), David Thewlis (filmele „Harry Potter”, „Teoria întregului”), Connie Nielsen (serialul „The Following”, „Gladiatorul”), Elena Anaya („Pielea în care trăiesc”), Ewen Bremner („T2 Trainspotting”, „Expresul zăpezii”), Lucy Davis („Lupta cu zombi”, serialul „Better Things”), Lisa Loven Kongsli (viitorul „Ashes in the Snow”), Saïd Taghmaoui („Țeapă în stil american”) și Eugene Brave Rock (serialul „Hell on Wheels).

Cele aproape 2 ore și jumătate sunt pline de acțiune și reușesc să te țină interesat de acțiune și să te facă să te întrebi ce va urma în continuare, în permanență pe durata filmului fiind dezvăluite lucruri noi despre personaje, aspecte foarte interesante, mai ales pentru cei mai puțin familiarizați cu personajele DCEU (cum aș fi eu).


Wonder Woman ajunge pe marile ecrane din toată țara, sub ghidajul Vertical Entertainment, începând de vineri 2 iunie. Vizionare plăcută!


joi, 12 mai 2016

Relaxation tip

Since the weather hasn’t been very friendly during the recent period I thought about writing some indoor relaxing activity you can do, since the parks are not a very smart choice during thunderstorms.

Although one of my favorite leisure activities is just good old stayin’ home and sleeping, I have a solution for all of you outdoorsy type. Not the usual bar, cinema, mall activities, I was thinking about an erotic massage.

An erotic massage is more than just a simple massage, it’s an intense experience that combines the leisure of a regular massage with the extreme pleasure of arousal. If you want to find an erotic massage salon in Bucharest (yes, we do have those, they’re not only in Thailand), it shouldn’t be that hard. Even though they’re not spread everywhere, like malls or bars, if you go down town you will definitely find a perfect spot.

Erotic massage in Bucharest is not a very common activity. Or maybe it is, but people don’t really talk about it. That doesn’t necessarily make it less intense or less attractive as a leisure activity. Due to the fact that most people are religious and judgemental , you won’t be hearing your friends bragging about going to one of these salons. In my opinion that’s a mistake, as there is nothing to be ashamed about. 

Relaxation is one of a human being’s basic needs, among food and water.  And in a continuously growing corporate society where the average person spends most of it’s day working, relaxation kind of becomes paramount.  We’ve all seen cases of people dying from Burnout Syndrome, which is mainly caused because people forget to take care of themselves and relax instead of just working all day. These types of activities can thus increase your life, not just your energy.

But before going to one of these salons myself (they’re not very cheap), I wanted to ask all of you if there is someone (can comment anonymous) who had the chance of experiencing one of these activities. What’s it like? It would be more interesting of actually reading an advised opinion than just talking about it.

vineri, 6 mai 2016

Campanie pentru viata

Am găsit zilele trecute acest clip care incurajeaza dreptul la viață al animalelor. Mi s-a părut genială ideea.

https://www.facebook.com/tvsupercinema/videos/1256406277751354/